lumea noastra este precum un dependent de droguri care isi cauta o vena neatinsa in care sa mai bage o incarcatura de otrava. un individ golit de sens care isi petrece toate dupa-amiezile intr-un pat plin de propriile dejectii, pe care uneori le si mananca. atatea inutilitati, atatea iluzii, atatea uraciuni ascunse in spatele unor fatade frumoase. traim drama prabusirii imperiului nostru si majoritatea nici nu pricep asta.
am ajuns sa fim guvernati doar de dorinta de a avea mai mult, de a consuma mai mult. in goana omului occidental dupa acumulare uita ca viata inseamna si altceva decat o simpla alaturare de statusuri, de simboluri ale puterii; viata nu este munca intr-un birou. cartitele, caci asa ma voi referi de acum incolo la consumeristii cu minti inguste, sapa in muntele de dejectii spre a deveni in urma mortii lor o alta dejectie. ca si orice sistem, are functia de autoreproducere, dar asta nu inseamna ca nu se poate mistui. tocmai, se consuma pe sine, la fel cum cartitele se consuma in incercarea frenetica de a ajunge in varful muntelui de puroi. cartite, pentru ca nimic din ce reprezinta umanitatea nu este prezent la ele. nici grija fata de ceilalti, nici posibilitatea de a discerne intre bine si rau, si in fapt asta este cel mai important. tot timpul pierduti printre problemele de suprafata, neatenti ca de fapt problemele importante sunt insasi fundamentele societatii.
sunt sigur ca tu, cel care citesti asta te-ai intrebat cel putin odata daca are totul vreun sens. daca lumea noastra mai ofera vreun sens existentei, asta este problema.
